Codul Civil

act #109884

Secţiunea 1 Cesiunea de creanță în general

27 articole în acest capitol
Articolul 1575

Efectele cesiunii înainte de notificare

(1) Cesiunea de creanță produce efecte între cedent și cesionar, iar acesta din urmă poate pretinde tot ceea ce primește cedentul de la debitor, chiar dacă cesiunea nu a fost făcută opozabilă debitorului.
(2) Cesionarul poate, în aceleași împrejurări, să facă acte de conservare cu privire la dreptul cedat.
Articolul 1576

Dobânzile scadente și neîncasate

Dacă nu s-a convenit altfel, dobânzile și orice alte venituri aferente creanței, devenite scadente, dar neîncasate încă de cedent, se cuvin cesionarului, cu începere de la data cesiunii.

Articolul 1577

Costuri suplimentare

Debitorul are dreptul să fie despăgubit de cedent și de cesionar pentru orice cheltuieli suplimentare cauzate de cesiune.

Articolul 1578

Comunicarea și acceptarea cesiunii

(1) Debitorul este ținut să plătească cesionarului din momentul în care:
  1. a) acceptă cesiunea printr-un înscris cu dată certă;
  2. b) primește o comunicare scrisă a cesiunii, pe suport hârtie sau în format electronic, în care se arată identitatea cesionarului, se identifică în mod rezonabil creanța cedată și se solicită debitorului să plătească cesionarului. În cazul unei cesiuni parțiale, trebuie indicată și întinderea cesiunii.
(2) Înainte de acceptare sau de primirea comunicării, debitorul nu se poate libera decât plătind cedentului.
(3) Atunci când comunicarea cesiunii este făcută de cesionar, debitorul îi poate cere acestuia să îi prezinte dovada scrisă a cesiunii.
(4) Până la primirea unei asemenea dovezi, debitorul poate să suspende plata.
(5) Comunicarea cesiunii nu produce efecte dacă dovada scrisă a cesiunii nu este comunicată debitorului.
Articolul 1579

Opozabilitatea cesiunii unei universalități de creanțe

Cesiunea unei universalități de creanțe, actuale sau viitoare, nu este opozabilă terților decât prin înscrierea cesiunii în arhivă. Cu toate acestea, cesiunea nu este opozabilă debitorilor decât din momentul comunicării ei.