Codul Civil

act #109884

Secţiunea a 2-a Societatea simplă

74 articole în acest capitol
Articolul 1911

Adoptarea hotărârilor

(1) Hotărârile sunt adoptate de asociații reuniți în adunarea asociaților. Contractul poate prevedea modul de convocare și desfășurare a acesteia, iar în lipsă, hotărârea poate fi adoptată și prin consultarea scrisă a acestora.
(2) Hotărârile pot, de asemenea, rezulta din consimțământul tuturor asociaților exprimat în actul încheiat de societate.
Articolul 1912

Contestarea hotărârilor

(1) Asociatul nemulțumit de o hotărâre luată cu majoritate o poate contesta la instanța judecătorească, în termen de 15 zile de la data la care a fost luată, dacă a fost prezent, și de la data comunicării, dacă a fost lipsă. Dacă hotărârea nu i-a fost comunicată, termenul curge de la data la care a luat cunoștință de aceasta, dar nu mai târziu de un an de la data la care a fost luată hotărârea.
(2) Termenul de 15 zile prevăzut la alin. (1) este termen de decădere.
Articolul 1913

Numirea administratorilor

(1) Numirea administratorilor, modul de organizare a acestora, limitele mandatului, precum și orice alt aspect legat de administrarea societății se stabilesc prin contract sau prin acte separate.
(2) Administratorii pot fi asociați sau neasociați, persoane fizice ori persoane juridice, române sau străine.
(3) Dacă prin contract nu se dispune altfel, societatea este administrată de asociați, care au mandat reciproc de a administra unul pentru altul în interesul societății. Operațiunea făcută de oricare dintre ei este valabilă și pentru partea celorlalți, chiar fără a le fi luat consimțământul în prealabil.
(4) Oricare dintre ei se poate opune, în scris, operațiunii mai înainte ca ea să fie încheiată.
(5) Opoziția nu produce însă efecte față de terții de bună-credință.
Articolul 1914

Limitele și revocarea mandatului de administrator

(1) Administratorul, în absența opoziției asociaților, poate face orice act de administrare în interesul societății.
(2) Administratorul poate fi revocat potrivit regulilor de la contractul de mandat, dacă nu se prevede altfel în contractul de societate.
(3) Clauzele care limitează puterile de administrare conferite de lege nu sunt opozabile față de terții de bună-credință.
Articolul 1915

Răspunderea administratorilor

(1) Administratorii răspund personal față de societate pentru prejudiciile aduse prin încălcarea legii, a mandatului primit sau prin culpă în administrarea societății.
(2) Dacă mai mulți administratori au lucrat împreună, răspunderea este solidară. Cu toate acestea, în privința raporturilor dintre ei, instanța poate stabili o răspundere proporțională cu culpa fiecăruia la săvârșirea faptei cauzatoare de prejudicii.