Codul Civil

act #109884

Capitolul X Contractul de agenție

24 articole în acest capitol ·
încărcare istoric…
Articolul 2083

Condițiile comisionului

Agentul este îndreptățit la comision pentru contractele încheiate pe durata contractului de agenție, dacă acestea sunt încheiate:

Articolul 2084

Remunerarea după încetarea contractului

(1) Agentul este îndreptățit la comision pentru un contract încheiat ulterior încetării contractului de agenție, dacă:
  1. a) acesta a fost încheiat în principal datorită intervenției agentului pe durata contractului de agenție și încheierea a avut loc într-un termen rezonabil de la încetarea contractului de agenție;
  2. b) comanda emisă de terț a fost primită de comitent sau de agent anterior încetării contractului de agenție, în cazurile prevăzute de dispozițiile art. 2.083.
(2) Agentul nu are dreptul la comisionul prevăzut la art. 2.083, dacă acesta este datorat agentului precedent potrivit alin. (1), cu excepția cazului în care rezultă din circumstanțe că este echitabil ca agenții să împartă acel comision.
Articolul 2085

Dreptul la comision

(1) Dacă părțile nu convin altfel, dreptul la comision se naște la data la care este îndeplinită una dintre condițiile următoare:
  1. a) comitentul și-a executat obligațiile contractuale față de terța persoană;
  2. b) comitentul ar fi trebuit să își execute obligațiile contractuale potrivit convenției sale cu terțul;
  3. c) terțul și-a executat obligațiile contractuale.
(2) Comisionul se plătește cel mai târziu în ultima zi a lunii care urmează trimestrului pentru care se datorează.
Articolul 2086

Dreptul la comision în cazul contractelor neexecutate

(1) Comisionul se datorează și pentru contractele încheiate, dar la a căror executare părțile acestora au renunțat, dacă agentul și-a îndeplinit obligațiile.
(2) Atunci când contractul încheiat nu se execută de către părți ca urmare a unor circumstanțe imputabile agentului, dreptul la comision se stinge sau comisionul se reduce proporțional cu neexecutarea, după caz.
(3) În caz de executare parțială din partea terțului, agentul este îndreptățit doar la plata unei părți din comisionul stipulat, proporțional cu executarea contractului încheiat între comitent și terț.
(4) În ipotezele prevăzute la alin. (2) și (3) comisioanele primite vor fi rambursate, după caz, în tot sau în parte.
Articolul 2087

Calculul valorii comisionului

(1) La sfârșitul fiecărui trimestru comitentul trebuie să trimită agentului copiile de pe facturile care au fost expediate terților, precum și descrierea calculului valorii comisionului.
(2) La cererea agentului, comitentul îi va comunica de îndată informațiile necesare calculării comisionului, inclusiv extrasele relevante din registrele sale contabile.
(3) Clauza prin care se derogă de la prevederile alin. (1) și (2) în defavoarea agentului se consideră nescrisă.