Codul Civil

act #109884

Capitolul XX Tranzacția

12 articole în acest capitol
Articolul 2271

Capacitatea de exercițiu

Pentru a tranzacționa, părțile trebuie să aibă deplina capacitate de a dispune de drepturile care formează obiectul contractului. Cei care nu au această capacitate pot tranzacționa numai în condițiile prevăzute de lege.

Articolul 2272

Condițiile de formă

Pentru a putea fi dovedită, tranzacția trebuie să fie încheiată în scris.

Articolul 2273

Cauzele de nulitate

(1) Tranzacția poate fi afectată de aceleași cauze de nulitate ca orice alt contract.
(2) Cu toate acestea, ea nu poate fi anulată pentru eroare de drept referitoare la chestiunile ce constituie obiectul neînțelegerii părților și nici pentru leziune.
Articolul 2274

Tranzacția asupra unui act nul

(1) Este nulă tranzacția încheiată pentru executarea unui act juridic lovit de nulitate absolută, în afară de cazul în care părțile au tranzacționat expres asupra nulității.
(2) În cazul în care tranzacția s-a încheiat pentru executarea unui act anulabil, anularea tranzacției poate fi cerută doar de partea care la data încheierii tranzacției nu cunoștea cauza de anulabilitate.
Articolul 2275

Înscrisurile false

Este, de asemenea, nulă tranzacția încheiată pe baza unor înscrisuri dovedite ulterior ca fiind false.