Codul Civil

act #109884

Secţiunea 1 Căsătoria

28 articole în acest capitol
Articolul 2589

Legea aplicabilă efectelor generale ale căsătoriei

(1) Efectele generale ale căsătoriei sunt supuse legii reședinței obișnuite comune a soților, iar în lipsă, legii cetățeniei comune a soților. În lipsa cetățeniei comune, se aplică legea statului pe teritoriul căruia căsătoria a fost celebrată.
(2) Legea determinată potrivit alin. (1) se aplică atât efectelor personale, cât și efectelor patrimoniale ale căsătoriei pe care această lege le reglementează și de la care soții nu pot deroga, indiferent de regimul matrimonial ales de aceștia.
(3) Prin excepție de la prevederile alin. (2), drepturile soților asupra locuinței familiei, precum și regimul unor acte juridice asupra acestei locuințe sunt supuse legii locului unde aceasta este situată.
Articolul 2590

Legea aplicabilă regimului matrimonial

(1) Legea aplicabilă regimului matrimonial este legea aleasă de soți.
(2) Ei pot alege:
  1. a) legea statului pe teritoriul căruia unul dintre ei își are reședința obișnuită la data alegerii;
  2. b) legea statului a cărui cetățenie o are oricare dintre ei la data alegerii;
  3. c) legea statului unde își stabilesc prima reședință obișnuită comună după celebrarea căsătoriei.
Articolul 2591

Convenția de alegere a legii aplicabile regimului matrimonial

(1) Convenția de alegere a legii aplicabile regimului matrimonial se poate încheia fie înainte de celebrarea căsătoriei, fie la momentul încheierii căsătoriei, fie în timpul căsătoriei.
(2) Condițiile de formă ale convenției de alegere a legii aplicabile sunt cele prevăzute fie de legea aleasă pentru a guverna regimul matrimonial, fie de legea locului încheierii convenției de alegere. În toate cazurile, alegerea legii aplicabile trebuie să fie expresă și constatată printr-un înscris semnat și datat de soți sau să rezulte în mod neîndoielnic din clauzele unei convenții matrimoniale. Când legea română este aplicabilă, trebuie respectate exigențele de formă stabilite de aceasta pentru validitatea convenției matrimoniale.
(3) Soții pot alege oricând o altă lege aplicabilă regimului matrimonial, cu respectarea condițiilor prevăzute la alin. (2). Legea nouă produce efecte numai pentru viitor, dacă soții nu au dispus altfel, și nu poate prejudicia, în niciun caz, drepturile terților.
Articolul 2592

Determinarea obiectivă a legii aplicabile regimului matrimonial

Dacă soții nu au ales legea aplicabilă regimului lor matrimonial, acesta este supus legii aplicabile efectelor generale ale căsătoriei.

Articolul 2593

Domeniul legii aplicabile regimului matrimonial

(1) Legea aplicabilă regimului matrimonial reglementează:
  1. a) condițiile de validitate a convenției privind alegerea legii aplicabile, cu excepția capacității;
  2. b) admisibilitatea și condițiile de validitate ale convenției matrimoniale, cu excepția capacității;
  3. c) limitele alegerii regimului matrimonial;
  4. d) posibilitatea schimbării regimului matrimonial și efectele acestei schimbări;
  5. e) conținutul patrimoniului fiecăruia dintre soți, drepturile soților asupra bunurilor, precum și regimul datoriilor soților;
  6. f) încetarea și lichidarea regimului matrimonial, precum și regulile privind împărțeala bunurilor comune.
(2) Cu toate acestea, formarea loturilor, precum și atribuirea lor sunt supuse legii statului unde bunurile sunt situate la data partajului.