Codul Civil

act #109884

Secţiunea a 2-a Bunurile mobile corporale

20 articole în acest capitol
Articolul 2618

Legea aplicabilă bunului aflat în curs de transport

Bunul aflat în curs de transport este supus legii statului de unde a fost expediat, afară numai dacă:

Articolul 2619

Rezerva dreptului de proprietate

Condițiile și efectele care decurg din rezerva dreptului de proprietate referitor la un bun destinat exportului sunt cârmuite, dacă părțile nu au convenit altfel, de legea statului exportator.

Articolul 2620

Legea aplicabilă

(1) Constituirea, transmiterea sau stingerea drepturilor reale asupra unui mijloc de transport sunt supuse:
  1. a) legii pavilionului pe care îl arborează nava sau legii statului de înmatriculare a aeronavei;
  2. b) legii aplicabile statutului organic al întreprinderii de transport pentru vehiculele feroviare și rutiere din patrimoniul ei.
(2) Legea menționată la alin. (1) se aplică deopotrivă:
  1. a) bunurilor aflate în mod durabil la bord, formându-i dotarea tehnică;
  2. b) creanțelor care au ca obiect cheltuielile efectuate pentru asistența tehnică, întreținerea, repararea sau renovarea mijlocului de transport.
Articolul 2621

Domeniul de aplicare

Legea pavilionului navei sau statului de înmatriculare a aeronavei cârmuiește îndeosebi:

Articolul 2622

Legea aplicabilă titlurilor de valoare

(1) Emiterea de acțiuni sau obligațiuni, nominative sau la purtător, este supusă legii aplicabile statutului organic al persoanei juridice emitente.
(2) Condițiile și efectele transmiterii unui titlu de valoare dintre cele menționate la alin. (1) sunt supuse:
  1. a) legii aplicabile statutului organic al persoanei juridice emitente, cât privește titlul nominativ;
  2. b) legii locului de plată a titlului la ordin;
  3. c) legii locului unde se află titlul la purtător în momentul transmiterii, în raporturile dintre posesorii succesivi, precum și dintre aceștia și terțele persoane.