Codul Civil

act #109884

Secţiunea a 2-a Drepturile și obligațiile uzufructuarului și ale nudului proprietar

46 articole în acest capitol ·
Articolul 732

Uzufructul cu titlu particular

Uzufructuarul cu titlu particular nu este obligat la plata datoriilor pentru care fondul este ipotecat, iar dacă le va plăti, are acțiune contra nudului proprietar.

Articolul 733

Suportarea sarcinilor și a cheltuielilor în caz de litigiu

(1) Uzufructuarul suportă toate sarcinile și cheltuielile ocazionate de litigiile privind folosința bunului, culegerea fructelor ori încasarea veniturilor.
(2) Dacă bunul este asigurat, pe durata uzufructului primele de asigurare sunt plătite de uzufructuar.
Articolul 734

Înștiințarea nudului proprietar

Uzufructuarul este obligat să aducă de îndată la cunoștința nudului proprietar orice uzurpare a fondului și orice contestare a dreptului de proprietate, sub sancțiunea obligării la plata de daune-interese.

Articolul 735

Suportarea sarcinilor și a cheltuielilor proprietății

(1) Cheltuielile și sarcinile proprietății revin nudului proprietar.
(2) Atunci când sarcinile și cheltuielile proprietarului au fost suportate de uzufructuar, nudul proprietar este obligat la rambursarea acestora, iar când uzufructul este cu titlu oneros, nudul proprietar datorează acestuia și dobânda legală.
încărcare istoric…
Articolul 736

Obligațiile în caz de pieire a turmei

(1) Dacă turma dată în uzufruct a pierit în întregime din cauze neimputabile uzufructuarului, acesta va restitui numai pieile ori valoarea acestora.
(2) Dacă turma nu a pierit în întregime, uzufructuarul este obligat să înlocuiască animalele pierite cu cele de prăsilă.