Codul Civil

act #109884

Capitolul II Viciile posesiei

6 articole în acest capitol
Articolul 922

Viciile posesiei

(1) În afara situațiilor prevăzute de lege, nu poate produce efecte juridice decât posesia utilă.
(2) Nu este utilă posesia discontinuă, tulburată sau clandestină. Până la proba contrară, posesia este prezumată a fi utilă.
Articolul 923

Discontinuitatea

Posesia este discontinuă atât timp cât posesorul o exercită cu intermitențe anormale în raport cu natura bunului.

Articolul 924

Violența

Posesia este tulburată atât timp cât este dobândită sau conservată prin acte de violență, fizică sau morală, care nu au fost provocate de o altă persoană.

Articolul 925

Clandestinitatea

Posesia este clandestină, dacă se exercită astfel încât nu poate fi cunoscută.