Codul Fiscal

act #298836

Capitolul XI Venitul net anual impozabil

8 articole în acest capitol ·
încărcare istoric…
Articolul 122

Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice

(1) Contribuabilii au obligația depunerii Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale la organul fiscal competent, pentru fiecare an fiscal, în cazul în care realizează, individual sau într-o formă de asociere, venituri/pierderi, după caz, din următoarele categorii de venit:
  1. a) activități independente;
  2. b) drepturi de proprietate intelectuală;
  3. c) cedarea folosinței bunurilor;
  4. d) investiții;
  5. e) activități agricole, silvicultură și piscicultură;
  6. f) alte surse.
(2) Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice se depune și în cazul în care în cursul anului fiscal contribuabilii prevăzuți la alin. (1) încep sau încetează o activitate, potrivit legii, respectiv încep să obțină venituri din cedarea folosinței bunurilor din patrimoniul personal, altele decât veniturile din arendare și din cedarea folosinței bunurilor din patrimoniul personal plătite de persoane juridice sau alte entități care au obligația de a conduce evidență contabilă, pentru care impunerea este finală, precum și în situația în care întrerup temporar activitatea sau intră în suspendare temporară a activității potrivit legislației în materie, respectiv în situațiile în care intervin modificări ale clauzelor contractuale sau în cazul încetării valabilității, în cursul anului fiscal, a contractelor de închiriere încheiate între părți.Contribuabilii care realizează venituri impuse pe baza normelor de venit ajustează norma anuală de venit prin reducerea acesteia proporțional cu perioada în care nu au desfășurat activitate.
(3) Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice se completează și se depune la organul fiscal competent, pentru fiecare an fiscal, până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a veniturilor. Prevederea se aplică și în situațiile prevăzute la alin. (2).
(4) Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice se completează pentru fiecare sursă din cadrul fiecărei categorii de venit, indiferent de modalitatea de determinare a venitului net anual/câștigului net anual, după caz, în vederea stabilirii și declarării impozitului pe venit, respectiv a pierderii fiscale anuale. Pentru veniturile realizate într-o formă de asociere, venitul declarat este venitul net/pierderea distribuită din asociere.
(5) În cazul contribuabililor persoane fizice cu handicap grav sau accentuat, care desfășoară activități independente/activități agricole, silvicultură și piscicultură, în mod individual și/sau într-o formă de asociere, pentru care venitul net se determină pe baza normelor anuale de venit sau în sistem real sau care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală conform dispozițiilor art. 72^1 sau 73, venitul net anual sau venitul net anual impozabil, după caz, se reduce proporțional cu numărul de zile calendaristice pentru care contribuabilul realizează venituri scutite potrivit art. 60 pct. 1, prin depunerea Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui în care a fost obținut certificatul care atestă încadrarea în gradul de handicap. Impozitul anual datorat se calculează de către contribuabil pentru venitul net anual sau venitul net anual impozabil, după caz, redus proporțional cu numărul de zile în care beneficiază de scutirea de la plata impozitului.
(6) Sunt exceptați de la obligația depunerii Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, în vederea stabilirii și declarării impozitului pe venit, contribuabilii care realizează:
  1. a) venituri din cele prevăzute la alin. (1) pentru care impozitul se reține la sursă și reprezintă impozit final;
  2. b) venituri sub formă de salarii și venituri asimilate salariilor, pentru care informațiile sunt cuprinse în declarațiile specifice;
  3. c) venituri din pensii;
  4. d) venituri din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal;
  5. e) venituri din premii și din jocuri de noroc;
  6. f) venituri din vânzarea energiei electrice în calitate de prosumatori exceptați/scutiți, potrivit legii, de la plata obligațiilor fiscale aferente cantității de energie electrică produse pentru autoconsum, precum și pentru excedentul vândut furnizorilor.
(7) Contribuabilii care realizează venituri prevăzute la alin. (1) pentru care impozitul se reține la sursă și care datorează contribuția de asigurări sociale și/sau contribuția de asigurări sociale de sănătate, potrivit prevederilor titlului V - Contribuții sociale obligatorii, au obligația, după caz, de a depune declarația prevăzută la alin. (1) în vederea stabilirii, declarării și plății contribuțiilor sociale obligatorii.
(8) Modelul, conținutul, modalitatea de depunere și de gestionare a Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuții sociale datorate de persoanele fizice se aprobă prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
(9) Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice constituie titlu de creanță fiscală în sensul Legii nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare.
încărcare istoric…
Articolul 123

Stabilirea și plata impozitului anual datorat

(1) Impozitul anual datorat se stabilește de contribuabili în declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice pentru veniturile realizate în anul fiscal anterior, prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului net anual impozabil determinat potrivit art. 118.
(1^1) Abrogat.
(1^2) Impozitul anual datorat se stabilește de contribuabili în declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, pentru veniturile realizate în anul fiscal anterior, prin aplicarea cotei de 10% asupra câștigului net anual impozabil determinat potrivit prevederilor art. 119.
(1^3) Abrogat.
(2) Impozitul anual datorat de contribuabilii care realizează venituri din cedarea folosinței bunurilor, altele decât cele pentru care este prevăzută reținerea la sursă potrivit art. 84 și 84^1, sau din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințele proprietate personală, precum și de cei care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală pentru care determinarea venitului net anual se efectuează potrivit prevederilor art. 72^1 se stabilește prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului net anual.
(3) Abrogat.
(4) Abrogat.
(5) Abrogat.
(6) Abrogat.
(7) Plata impozitului anual datorat pentru venitul net anual/venitul net anual impozabil/câștigul net anual impozabil se efectuează la bugetul de stat, până la termenul legal de depunere a Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice prevăzut la art. 122 alin. (3).
(8) Contribuabilii care realizează venituri prevăzute la art. 68^2 și art. 114 alin. (2) lit. k^1), la definitivarea impozitului anual de plată iau în calcul plățile anticipate reținute la sursă, de către plătitorii de venituri. În cazul sumelor de restituit către contribuabil după definitivarea impozitului anual datorat, se aplică în mod corespunzător prevederile Legii nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare.
încărcare istoric…
Articolul 123^1

Acordarea dreptului contribuabilului de a dispune asupra destinației unei sume din impozit

(1) Contribuabilii pot dispune asupra destinației unei sume reprezentând până la 3,5% din impozitul stabilit potrivit art. 78 alin. (6) și art. 82 alin. (6) pentru susținerea entităților nonprofit care se înființează și funcționează în condițiile legii și a unităților de cult, precum și pentru acordarea de burse private, conform legii.
(2) Entitățile nonprofit care se înființează și funcționează în condițiile legii, precum și unitățile de cult beneficiază de sumele prevăzute la alin. (1) dacă la momentul plății acestora de către organul fiscal sau angajatorul/plătitorul de venit figurează în Registrul entităților/unităților de cult pentru care se acordă deduceri fiscale prevăzute la art. 25 alin. (4^1). Sumele primite din impozitul anual datorat sunt folosite în scopul desfășurării activităților nonprofit.
(3) Pentru contribuabilii prevăzuți la art. 78 alin. (6) și art. 82 alin. (6) obligația calculării și plății sumei prevăzute la alin. (1) revine organului fiscal competent, pe baza cererii depuse de aceștia până la termenul prevăzut la art. 122 alin. (3), sub sancțiunea decăderii. Distribuirea sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul pe venitul datorat poate fi solicitată prin cerere pentru aceiași beneficiari pentru o perioadă de cel mult 2 ani și va putea fi reînnoită după expirarea perioadei respective.
(3^1) Contribuabilii prevăzuți la art. 78 alin. (6) și art. 82 alin. (6) pot opta pentru depunerea cererii la entitatea nonprofit care se înființează și funcționează în condițiile legii/unitatea de cult, beneficiară a sumei. Entitatea nonprofit/Unitatea de cult are obligația de a transmite, prin mijloace electronice de transmitere la distanță, la organul fiscal competent un formular prin care centralizează cererile primite de la contribuabili, până la termenul prevăzut la art. 122 alin. (3), sub sancțiunea decăderii.
(4) Abrogat.
(5) Procedura de aplicare a prevederilor alin. (3) și (3^1) se stabilește prin ordin al președintelui A.N.A.F.
(6) Prin excepție de la alin. (3), contribuabilii prevăzuți la art. 78 alin. (6) și art. 82 alin. (6), pentru care impozitul pe venitul realizat se reține la sursă, pot opta, cu acordul angajatorului/plătitorului de venit, printr-un înscris încheiat cu acesta, pentru calcularea, reținerea, declararea și plata sumei prevăzute la alin. (1) către beneficiari, până la termenul de plată a impozitului.
(7) Opțiunea de la alin. (6) rămâne valabilă pe perioada prevăzută în înscrisul încheiat între părți, începând cu veniturile realizate în luna exercitării opțiunii, dar nu mai mult de 2 ani fiscali consecutivi, pentru aceiași beneficiari prevăzuți la alin. (1) și poate fi reînnoită după expirarea perioadei respective. În acest interval contribuabilul poate renunța la opțiunea privind distribuirea sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul pe venit sau poate schimba beneficiarii pentru care a optat anterior.
(8) Contribuabilii care optează pentru distribuirea prin reținerea la sursă a sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul pe venit datorat pentru susținerea beneficiarilor prevăzuți la alin. (1) nu mai pot exercita aceeași opțiune pentru aceeași perioadă și sursă de venit.
(9) Angajatorul/Plătitorul de venit are obligația ca la momentul plății sumelor reprezentând până la 3,5% din impozitul datorat de persoanele fizice să verifice dacă entitatea nonprofit/unitatea de cult beneficiară figurează în Registrul entităților/unităților de cult pentru care se acordă deduceri fiscale prevăzute la art. 25 alin. (4^1).
(10) În situația în care entitatea nonprofit/unitatea de cult nu figurează în Registrul entităților/unităților de cult pentru care se acordă deduceri fiscale prevăzute la art. 25 alin. (4^1), angajatorul/plătitorul de venit are obligația să refuze efectuarea plății sumelor către aceasta.