Codul Fiscal

act #298836

Secţiunea a 2-a Nivelul și calculul accizelor

132 articole în acest capitol ·
încărcare istoric…
Articolul 342

Nivelul accizelor

(1) Nivelul accizelor aplicabil de la data de 1 ianuarie a fiecărui an este nivelul prevăzut în anexa nr. 1, actualizat cu creșterea prețurilor de consum din ultimele 12 luni, calculată în luna septembrie a anului anterior celui de aplicare, față de perioada octombrie 2014 - septembrie 2015, comunicată oficial de Institutul Național de Statistică până la data de 15 octombrie. Nivelul accizelor actualizat se publică pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice, de regulă până la data de 20 octombrie, dar nu mai târziu de data de 31 decembrie a fiecărui an.
(1^1) Pentru micii producători independenți de bere se aplică nivelul de accize prevăzut la punctul 1.1 din anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezentul titlu, pentru micii producători independenți de vinuri spumoase, precum și pentru micii producători independenți de băuturi fermentate, altele decât bere și vinuri, nivelul accizelor prevăzut în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezentul titlu este redus cu 50% din nivelul standard, doar dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
  1. a) respectă cerințele prevăzute la art. 336 pct. 16^1;
  2. b) produce doar o singură categorie de produse, respectiv bere sau băuturi fermentate, altele decât bere și vinuri;
  3. c) producția realizată în ultimele 12 luni consecutive de funcționare nu depășește limitele cantitative maxime prevăzute la alin. (1^2).
(1^2) Limitele cantitative maxime realizate de micii producători independenți în ultimele 12 luni consecutive de funcționare pentru menținerea în categoria micilor producători independenți, pentru fiecare categorie de produse în parte, sunt următoarele:
  1. a) bere: 200.000 hl de produs;
  2. b) vinuri: 1.000 hl de produs;
  3. c) băuturi fermentate, altele decât bere și vinuri: 15.000 hl de produs;
  4. d) produse intermediare: 250 hl de produs.
(1^3) În situația în care doi sau mai mulți mici producători independenți cooperează, iar producția lor cumulată realizată în ultimele 12 luni consecutive de funcționare nu depășește limitele cantitative prevăzute la alin. (1^2), se consideră că producția este realizată de un singur mic producător independent.
(1^4) Pentru produsele realizate de către micii producători independenți prevăzuți la alin. (1^1) care depășesc limitele cantitative maxime prevăzute la alin. (1^2) în ultimele 12 luni consecutive de funcționare, nivelul redus al accizelor prevăzut la alin. (1^1) nu se aplică pentru produsele eliberate pentru consum sau livrate în regim suspensiv de plata accizelor, după caz, din luna imediat următoare celei în care limitele cantitative maxime au fost depășite.
(1^5) Se exceptează de la plata accizelor berea, vinul, băuturile fermentate, altele decât bere și vinuri, liniștite sau spumoase, produse de persoane fizice și consumate de către acestea, de către membrii familiei acestora sau de către musafiri, cu condiția ca niciun fel de vânzare să nu aibă loc.
(1^6) Este scutit de la plata accizelor alcoolul din fructe, în limita a 50 de litri anual, consumat de o persoană fizică, de către membrii familiei acesteia sau de către musafiri, cu condiția ca niciun fel de vânzare să nu aibă loc, iar alcoolul din fructe, indiferent de concentrația acestuia, să fie:
  1. a) produs de respectiva persoană fizică din fructe deținute, cultivate și furnizate de respectiva persoană fizică de pe o suprafață de teren deținută în temeiul unui drept real, utilizând un dispozitiv de distilare simplu, de mici dimensiuni, înregistrat la autoritatea competentă, și/sau
  2. b) produs pentru respectiva persoană fizică în distilerii autorizate din fructele deținute, cultivate și furnizate de respectiva persoană fizică de pe o suprafață de teren deținută în temeiul unui drept real.
(1^7) În înțelesul prezentului articol, termenul familie desemnează soțul și soția sau soțul, soția și copiii lor necăsătoriți, care locuiesc sau gospodăresc împreună. Este asimilată termenului familie și situația persoanei necăsătorite care locuiește împreună cu copiii aflați în întreținerea sa, precum și bărbatul și femeia necăsătoriți, cu copiii lor și al fiecăruia dintre ei, care locuiesc și gospodăresc împreună. Prin termenul copil se înțelege copilul în vârstă de până la 18 ani sau tinerii majori, cu condiția ca aceștia să frecventeze cursurile învățământului liceal sau profesional, proveniți din căsătoria soților, copilul unuia dintre soți, copilul adoptat, precum și copilul încredințat unuia sau ambilor soți ori dat în plasament familial sau pentru care s-a instituit tutela sau curatela potrivit legii.
(1^8) Prin excepție de la alin. (1), pentru bere, nivelul accizelor este cel prevăzut în anexa nr. 1.
(1^9) Prin excepție de la prevederile alin. (1), pentru vinuri, băuturi fermentate, altele decât bere și vinuri, produse intermediare și alcool etilic, nivelul accizelor este cel prevăzut în anexa nr. 1.
(2) Prin excepție de la alin. (1) pentru țigarete, tutun fin tăiat, destinat rulării în țigarete, țigări și țigări de foi și alte tutunuri de fumat, nivelul accizelor se aplică de la data de 1 aprilie a fiecărui an și este cel prevăzut în anexa nr. 1.
(2^1) Abrogat.
(2^2) Abrogat.
(3) Prevederile alin. (1) nu se aplică în cazul în care în ultimele 12 luni are loc scăderea prețurilor de consum, calculată în luna septembrie a anului anterior celui de aplicare, față de perioada octombrie 2014-septembrie 2015, comunicată oficial de Institutul Național de Statistică până la data de 15 octombrie.
(4) Nivelul în lei al accizelor, obținut după efectuarea actualizării prevăzute la alin. (1), se rotunjește la nivel de două zecimale, prin reducere, atunci când a treia zecimală este mai mică decât 5, și prin majorare atunci când a treia zecimală este mai mare sau egală cu 5.
(5) Abrogat.
(6) Abrogat.
(7) Pentru produsele energetice pentru care nivelul accizelor este stabilit la 1.000 litri, volumul se măsoară la o temperatură de 15°C.
(8) Pentru motorina destinată utilizării în agricultură se poate aplica un nivel redus de accize. Nivelul și condițiile privind aplicarea accizei reduse se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
(9) Pentru motorină se poate aplica un nivel redus al accizelor atunci când este utilizată drept carburant pentru motor în următoarele scopuri:
  1. a) transport rutier de mărfuri în cont propriu sau pentru alte persoane, cu autovehicule ori ansambluri de vehicule articulate destinate exclusiv transportului rutier de mărfuri și cu o greutate brută maximă autorizată de cel puțin 7,5 tone;
  2. b) transportul de persoane, regulat sau ocazional, cu excepția transportului public local de persoane, cu un autovehicul din categoria M2 ori M3, definit în Directiva 2007/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 septembrie 2007 de stabilire a unui cadru pentru omologarea autovehiculelor și remorcilor acestora, precum și a sistemelor, componentelor și unităților tehnice separate destinate vehiculelor respective («Directivă-cadru»).
(10) Nivelul redus al accizelor prevăzut la alin. (9) se stabilește prin hotărâre a Guvernului și nu poate fi mai mic decât nivelul minim prevăzut în Directiva 2003/96/CE a Consiliului din 27 octombrie 2003 privind restructurarea cadrului comunitar de impozitare a produselor energetice și a electricității. Reducerea nivelului accizelor se realizează prin restituirea sumelor reprezentând diferența dintre nivelul standard al accizelor și nivelul redus al accizelor către operatorii economici licențiați în Uniunea Europeană. Condițiile, procedura și termenele de restituire se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
(11) Abrogat.
(12) Abrogat.
(13) Abrogat.
(14) Micii producători independenți astfel cum sunt definiți la art. 336 pct. 16^1, precum și operatorii prevăzuți la art. 353 alin. (2), care îndeplinesc cerințele prevăzute în prezentul titlu pentru menținerea în aceste categorii, pot solicita, printr-o cerere, autorităților vamale teritoriale eliberarea unui certificat anual care să ateste statutul de mic producător independent, încadrarea producției acestora în limitele cantitative anuale maxime și respectarea de către aceștia a celorlalte condiții pentru încadrarea în categoria de mic producător independent sau mică distilerie, după caz.
(15) Micii producători independenți pentru producția de vin, precum și antrepozitarii autorizați pentru producția de produse intermediare, odată cu cererea prevăzută la alin. (14), depun și o declarație pe propria răspundere prin care să certifice că îndeplinesc cumulativ următoarele condiții pentru încadrarea în categoria micilor producători independenți de vin sau de produse intermediare:
  1. a) sunt independenți din punct de vedere juridic și economic de orice alt producător, folosesc clădiri separate din punct de vedere fizic de cele ale oricărui alt producător și nu lucrează sub licență;
  2. b) producția realizată în anul precedent nu depășește 1.000 hl de vin, respectiv 250 hl de produse intermediare, după caz. Pentru antrepozitarii autorizați pentru producția de vin, precum și antrepozitarii autorizați pentru producția de produse intermediare a căror activitate nu depășește 12 luni consecutive de funcționare sau nou-înființați, în declarație se va înscrie producția realizată până la data cererii prevăzute la alin. (14) sau că producția estimată a fi realizată în următoarele 12 luni nu depășește limitele cantitative maxime prevăzute pentru fiecare categorie de produs în parte.
(16) Micii producători independenți și micile distilerii fac trimitere la certificatul prevăzut la alin. (14) în documentul administrativ care însoțește deplasarea produselor respective în regim suspensiv de accize sau care însoțește deplasarea produselor respective după eliberarea pentru consum, după caz.
(17) Nivelul accizelor prevăzut pentru vinuri liniștite, pentru produsele realizate de micii producători de vinuri spumoase, pentru produsele realizate de micii producători independenți de bere, de micii producători independenți de băuturi fermentate, altele decât bere și vinuri, liniștite sau spumoase, precum și de micile distilerii se aplică și pentru produsele realizate de mici producători independenți sau de micile distilerii din alte state membre, care dețin certificatul care atestă încadrarea în aceste categorii de producători eliberat de autoritățile competente din statele membre în care au fost produse sau, potrivit legislației acelui stat membru, încadrarea în aceste categorii de producători este autocertificată de către respectivul producător, doar în situația în care documentul administrativ care însoțește deplasarea produselor respective în regim suspensiv de accize sau care însoțește deplasarea produselor respective după eliberarea pentru consum, după caz, face trimitere la certificatul acordat de autoritatea din statul membru de origine care atestă acest statut sau, potrivit legislației acelui stat membru, încadrarea în aceste categorii de producători este autocertificată de către respectivul producător.
(18) Nivelul accizelor prevăzut pentru vinuri, pentru produsele realizate de micii producători de vinuri spumoase, pentru produsele realizate de micii producători independenți de bere, de micii producători independenți de băuturi fermentate, altele decât bere și vinuri, liniștite sau spumoase, precum și de micile distilerii nu se aplică în situația în care nu sunt respectate prevederile alin. (17) sau, în cazuri justificate, în situația în care autoritățile teritoriale competente nu pot stabili cu exactitate respectarea condițiilor prevăzute la alin. (17).
(19) Modelul de cerere prevăzut la alin. (14), declarația pe propria răspundere prevăzută la alin. (15), forma certificatului care atestă statutul de mic producător independent, forma trimiterii la acest certificat în cadrul documentului administrativ care însoțește deplasarea produselor respective, precum și cerințele pentru completarea documentului administrativ care însoțește deplasarea produselor se stabilesc prin normele metodologice.
Articolul 342^1

Reguli speciale privind nivelul accizelor în anul 2024

(1) În anul 2024, nivelul accizelor pentru produsele de la nr. crt. 10-12 din anexa nr. 1 la titlul VIII - Accize și alte taxe speciale, prevăzut în coloana nr. 3 din anexă, se actualizează cu creșterea prețurilor de consum din ultimele 12 luni, calculată în luna septembrie a anului 2023, față de perioada octombrie 2014 - septembrie 2015, după cum urmează:
  1. a) începând cu data de 1 ianuarie 2024, cu 50% din creșterea prețurilor de consum;
  2. b) începând cu data de 1 iulie 2024, cu 50% din creșterea prețurilor de consum.
(2) Celelalte prevederi ale art. 342 alin. (1) se aplică în mod corespunzător.
încărcare istoric…
Articolul 343

Calculul accizelor

(1) Calculul accizelor se efectuează potrivit prevederilor din normele metodologice.
(2) Pentru țigarete, acciza datorată este egală cu suma dintre acciza specifică și acciza ad valorem.
(3) Abrogat.
(4) Acciza ad valorem se calculează prin aplicarea procentului legal asupra prețului de vânzare cu amănuntul al țigaretelor eliberate pentru consum. Acest procent legal se aplică după cum urmează:
  1. a) 13% asupra prețului de vânzare cu amănuntul al țigaretelor eliberate pentru consum, pentru perioada 1 august 2022-31 martie 2023 inclusiv;
  2. b) 12% asupra prețului de vânzare cu amănuntul al țigaretelor eliberate pentru consum, pentru perioada 1 aprilie 2023-31 martie 2024 inclusiv;
  3. c) 11% asupra prețului de vânzare cu amănuntul al țigaretelor eliberate pentru consum, pentru perioada 1 aprilie 2024-31 martie 2025 inclusiv;
  4. d) 10% asupra prețului de vânzare cu amănuntul al țigaretelor eliberate pentru consum, începând cu 1 aprilie 2025.
(5) Acciza specifică exprimată în lei/1.000 de țigarete se determină anual, pe baza prețului mediu ponderat de vânzare cu amănuntul, a procentului legal aferent accizei ad valorem și a accizei totale al cărei nivel este prevăzut în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezentul titlu. Această acciză specifică se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la 1 martie. În perioada 1 august 2022-31 martie 2023 inclusiv, acciza specifică pentru țigarete este de 459,386 lei/1.000 țigarete.
(6) Acciza datorată determinată potrivit alin. (2) nu poate fi mai mică decât nivelul accizei totale prevăzut în anexa nr. 1.
(7) Prețul mediu ponderat de vânzare cu amănuntul se calculează în funcție de valoarea totală a tuturor cantităților de țigarete eliberate pentru consum, pe baza prețului de vânzare cu amănuntul, incluzând toate taxele, împărțit la cantitatea totală de țigarete eliberate pentru consum. Acest preț mediu ponderat se stabilește până pe data de 15 februarie a fiecărui an, pe baza datelor privind cantitățile totale de țigarete eliberate pentru consum în cursul anului calendaristic precedent, și se publică pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice în termen de 15 zile de la data stabilirii.
(8) Prețul de vânzare cu amănuntul pentru orice marcă de țigarete se stabilește și se declară de către persoana care eliberează pentru consum țigaretele în România sau care importă țigaretele și este adus la cunoștința publică, în conformitate cu cerințele prevăzute de normele metodologice.
(9) Este interzisă vânzarea de către orice persoană a țigaretelor pentru care nu s-au stabilit și declarat prețuri de vânzare cu amănuntul.
(10) Prețul de vânzare al țigaretelor nu poate depăși prețul de vânzare cu amănuntul declarat în vigoare la momentul vânzării.
(11) Este interzisă vânzarea de țigarete, de către orice persoană, către persoane fizice, la un preț mai mic decât prețul de vânzare cu amănuntul declarat.
Articolul 344

Responsabilitățile plătitorilor de accize

(1) Plătitorii de accize au obligația de a se înregistra la autoritatea competentă.
(2) Orice plătitor de accize poartă răspunderea pentru calcularea corectă și plata la termenul legal a accizelor către bugetul de stat și pentru depunerea la termenul legal a declarațiilor de accize la autoritatea competentă, conform prevederilor prezentului capitol.
încărcare istoric…
Articolul 345

Plata accizelor la bugetul de stat

(1) Termenul de plată a accizelor este până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care accizele devin exigibile, cu excepția cazurilor pentru care se prevede în mod expres un alt termen de plată.
(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1):
  1. a) în cazul furnizorilor autorizați de energie electrică sau de gaz natural, termenul de plată a accizelor este până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a avut loc facturarea către consumatorul final. În cazul prevăzut la art. 356 alin. (1^1) și art. 358 alin. (3), termenul de plată a accizelor este până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a avut loc autoconsumul;
  2. b) în cazul importului unui produs accizabil, care nu este plasat într-un regim suspensiv, momentul plății accizelor este momentul înregistrării declarației vamale de import;
  3. c) orice persoană aflată în una dintre situațiile prevăzute la art. 340 alin. (4)-(7) are obligația de a plăti accizele în termen de 5 zile de la data la care acestea au devenit exigibile;
  4. d) în situațiile prevăzute la art. 340 alin. (1) lit. b) și c) acciza se plătește în ziua lucrătoare imediat următoare celei în care a fost depusă declarația de accize.
  5. e) în situația prevăzută la art. 417 alin. (2) acciza se plătește în prima zi lucrătoare imediat următoare celei în care s-au recepționat produsele.
(3) Livrarea produselor prevăzute la art. 350 alin. (1) lit. b), art. 351 alin. (1), cu excepția produselor care se încadrează la pozițiile 3.1.1, 3.1.2, 3.1.3 și 3.2.1 din anexa nr. 1, art. 352, art. 353 alin. (1) și a produselor energetice prevăzute la art. 355 alin. (3) lit. a)-e), din antrepozite fiscale ori din locația în care acestea au fost recepționate de către destinatarul înregistrat, se efectuează numai în momentul în care furnizorul deține documentul de plată care să ateste virarea la bugetul de stat a valorii accizelor aferente cantității ce urmează a fi facturată. Cu ocazia depunerii declarației lunare de accize se regularizează eventualele diferențe dintre valoarea accizelor virate la bugetul de stat de către beneficiarii produselor, în numele antrepozitului fiscal ori al destinatarului înregistrat, și valoarea accizelor aferente cantităților de produse accizabile efectiv livrate de aceștia, în decursul lunii precedente.
(3^1) Deplasarea produselor prevăzute la art. 350 alin. (1) lit. b), art. 351 alin. (1), cu excepția produselor care se încadrează la pozițiile 3.1.1, 3.1.2, 3.1.3 și 3.2.1 din anexa nr. 1, la art. 352, art. 353 alin. (1) și a produselor energetice prevăzute la art. 355 alin. (3) lit. a)-e) din antrepozite fiscale ori din locația în care acestea au fost recepționate de către destinatarul înregistrat către alte locuri de depozitare se efectuează numai în momentul în care antrepozitarul autorizat sau destinatarul înregistrat face dovada plății la bugetul de stat a valorii accizelor aferente cantității ce urmează a fi deplasată fără a avea loc livrarea produselor către cumpărător.
(3^2) Livrarea produselor prevăzute la art. 354 alin. (1) din locația în care acestea au fost recepționate de către destinatarul înregistrat se efectuează numai în momentul în care furnizorul deține documentul de plată care să ateste virarea la bugetul de stat a valorii accizelor aferente cantității ce urmează a fi facturată. Cu ocazia depunerii declarației lunare de accize se regularizează eventualele diferențe dintre valoarea accizelor virate la bugetul de stat de către beneficiarii produselor, în numele destinatarului înregistrat, și valoarea accizelor aferente cantităților de produse accizabile efectiv livrate de aceștia, în decursul lunii precedente.
(3^3) Deplasarea produselor prevăzute la art. 354 alin. (1) din locația în care acestea au fost recepționate de către destinatarul înregistrat către alte locuri de depozitare se efectuează numai în momentul în care destinatarul înregistrat face dovada plății la bugetul de stat a valorii accizelor aferente cantității ce urmează a fi deplasată fără a avea loc livrarea produselor către cumpărător.
(3^4) În situațiile prevăzute la alin. (3^1), (3^3) și (3^5), deplasarea produselor accizabile de la antrepozitul fiscal ori din locația în care acestea au fost recepționate de către destinatarul înregistrat către alte locuri de depozitare este însoțită de avizul de însoțire, în care se înscrie mențiunea accize plătite.
(3^5) În cazul antrepozitarilor autorizați începând cu data de 1 ianuarie 2024, în primele 36 de luni de valabilitate a autorizației:
  1. a) livrarea produselor prevăzute la art. 350 alin. (1) lit. b), art. 351 alin. (1), cu excepția produselor care se încadrează la pozițiile 3.1.1, 3.1.2, 3.1.3 și 3.2.1 din anexa nr. 1, art. 352, art. 353 alin. (1), art. 354 alin. (1) și a produselor energetice prevăzute la art. 355 alin. (3) lit. a)-e), din antrepozite fiscale se efectuează numai în momentul în care furnizorul deține documentul de plată care atestă virarea la bugetul de stat a valorii accizelor aferente cantității ce urmează a fi facturată. Cu ocazia depunerii declarației lunare de accize se regularizează eventualele diferențe dintre valoarea accizelor virate la bugetul de stat de către beneficiarii produselor, în numele antrepozitului fiscal, și valoarea accizelor aferente cantităților de produse accizabile efectiv livrate de aceștia, în decursul lunii precedente;
  2. b) deplasarea produselor prevăzute la art. 350 alin. (1) lit. b), art. 351 alin. (1), cu excepția produselor care se încadrează la pozițiile 3.1.1, 3.1.2, 3.1.3 și 3.2.1 din anexa nr. 1, art. 352, art. 353 alin. (1), art. 354 alin. (1) și a produselor energetice prevăzute la art. 355 alin. (3) lit. a)-e), din antrepozite fiscale către alte locuri de depozitare se efectuează numai în momentul în care antrepozitarul autorizat face dovada plății la bugetul de stat a valorii accizelor aferente cantității ce urmează a fi deplasată fără a avea loc livrarea produselor către cumpărător. Deplasarea produselor accizabile de la antrepozitul fiscal către alte locuri de depozitare este însoțită de avizul de însoțire, în care se înscrie mențiunea accize plătite.
(4) Plata accizelor prevăzute la alin. (3), (3^2) și (3^5) se efectuează de către furnizor ori de către cumpărător. În situația în care plata este efectuată de către cumpărător în numele furnizorului, aceasta trebuie efectuată în contul al cărui titular este furnizorul, deschis la unitățile Trezoreriei Statului.
(5) Livrarea produselor prevăzute la alin. (3) și (3^5) din antrepozitele fiscale sau din locurile în care au fost recepționate de către destinatarii înregistrați și livrarea produselor prevăzute la alin. (3^2) din locurile în care au fost recepționate de către destinatarii înregistrați se fac numai pe baza comenzii cumpărătorului.
(6) Pe baza comenzii, furnizorul emite cumpărătorului un document în care menționează: denumirea produsului, cantitatea, valoarea accizei datorate. În cazul în care plata accizelor se efectuează de către cumpărător, documentul cuprinde și informații cu privire la denumirea, codul de identificare fiscală și numărul contului deschis la Trezoreria Statului ale furnizorului.
(7) Comenzile menționate la alin. (6) se exprimă în unitatea de măsură prevăzută în anexa nr. 1. În cazul în care livrarea se efectuează în vase calibrate, comenzile trebuie să corespundă capacităților înscrise în documentele însoțitoare ale vaselor calibrate.
(8) În situațiile prevăzute la alin. (7), cantitățile din comenzi, pentru produsele energetice prevăzute la art. 355 alin. (3) lit. a)-e), exprimate în litri la temperatura efectivă, se corectează cu densitatea la temperatura de +15°C, rezultând cantitatea exprimată în litri pentru care se datorează accize. Valoarea accizelor datorate se calculează prin înmulțirea cantității cu nivelul accizelor pe unitatea de măsură, exprimată în litri.
(9) La livrarea efectivă a cantităților de produse energetice prevăzute la art. 355 alin. (3) lit. a)-e), exprimate în litri, furnizorul recalculează contravaloarea accizelor conform procedeului de mai sus. Sumele astfel obținute, reprezentând accize, se evidențiază distinct în factura emisă cumpărătorului de către furnizor.
(10) Eventualele diferențe între valoarea accizelor virate la bugetul de stat calculate pe baza documentului prevăzut la alin. (6) și valoarea accizelor aferente cantităților de produse accizabile prevăzute la art. 355 alin. (3) lit. a)-e), efectiv livrate de furnizori, conform facturii, se regularizează cu ocazia depunerii declarației lunare privind obligațiile de plată la bugetul de stat.