Codul Fiscal

act #298836

Secţiunea a 12-a Importatorul autorizat

132 articole în acest capitol ·
încărcare istoric…
Articolul 390

Respingerea cererii de autorizare ca importator autorizat

(1) Respingerea cererii de autorizare se comunică în scris, odată cu motivele luării acestei decizii.
(2) În cazul în care autoritatea prevăzută la art. 359 alin. (1) a respins cererea de autorizare a unui importator autorizat, persoana care a depus cererea poate contesta această decizie la structura cu atribuții de soluționare a contestațiilor din cadrul Ministerului Finanțelor Publice - aparat central, conform prevederilor legislației privind contenciosul administrativ.
Articolul 391

Obligațiile importatorului autorizat

(1) Orice importator autorizat are obligația de a garanta plata accizelor în condițiile prevăzute în normele metodologice.
(2) În situația în care intervin modificări față de datele menționate în autorizație, importatorul autorizat are obligația de a depune o cerere la autoritatea competentă, potrivit prevederilor din normele metodologice.
(3) Importatorul autorizat are obligația să transmită la autoritatea competentă, până la data de 15 a lunii următoare celei de raportare, situațiile de raportare prevăzute în normele metodologice.
Articolul 392

Netransferabilitatea autorizației de importator autorizat

Autorizațiile sunt emise numai pentru importatorii autorizați numiți și nu sunt transferabile.

încărcare istoric…
Articolul 393

Revocarea autorizației de importator autorizat

(1) Autorizația de importator autorizat poate fi revocată în următoarele situații:
  1. a) când titularul acesteia nu respectă una dintre cerințele prevăzute la art. 391 alin. (1) și (2);
  2. b) când titularul acesteia înregistrează obligații fiscale restante la bugetul general consolidat, de natura celor administrate de A.N.A.F., mai vechi de 30 de zile față de termenul legal de plată;
  3. c) în cazul unui importator autorizat, persoană fizică, dacă a fost condamnată printr-o hotărâre judecătorească definitivă sau s-a pronunțat amânarea aplicării pedepsei, în România sau într-un stat străin, pentru infracțiunile prevăzute la art. 364 alin. (1) lit. d);
  4. d) în cazul unui importator autorizat, persoană juridică, dacă persoana juridică sau oricare dintre administratorii persoanei juridice a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească definitivă sau s-a pronunțat amânarea aplicării pedepsei, în România sau într-un stat străin, pentru infracțiunile prevăzute la art. 364 alin. (1) lit. d), după caz;
  5. e) în cazul în care importatorul autorizat dorește să renunțe la autorizație.
(2) În cazul în care importatorul autorizat dorește să renunțe la autorizație, acesta are obligația să notifice acest fapt autorității prevăzute la art. 359 alin. (1) cu cel puțin 60 de zile înainte de data de la care renunțarea la autorizație produce efecte.
(3) Decizia de revocare se comunică importatorului autorizat și produce efecte de la data la care a fost adusă la cunoștința acestuia.
(4) Importatorul autorizat nemulțumit poate contesta decizia de revocare a autorizației la structura cu atribuții de soluționare a contestațiilor din cadrul Ministerului Finanțelor Publice - aparat central, potrivit legislației privind contenciosul administrativ.
(5) Contestarea deciziei de revocare a autorizației de importator autorizat nu suspendă efectele juridice ale acestei decizii pe perioada soluționării contestației în procedură administrativă.
Articolul 393^1

Activitate de monitorizare și control

Activitatea de monitorizare și control al respectării de către autoritatea prevăzută la art. 359 alin. (1) a condițiilor legale privind autorizarea antrepozitarilor autorizați, a destinatarilor înregistrați, a expeditorilor înregistrați și a importatorilor autorizați se efectuează de către Ministerul Finanțelor Publice, potrivit procedurii aprobate prin ordin al ministrului finanțelor publice.