Codul Fiscal

act #298836

Secţiunea a 12-a Importatorul autorizat

132 articole în acest capitol ·
încărcare istoric…
Articolul 393

Revocarea autorizației de importator autorizat

(1) Autorizația de importator autorizat poate fi revocată în următoarele situații:
  1. a) când titularul acesteia nu respectă una dintre cerințele prevăzute la art. 391 alin. (1) și (2);
  2. b) când titularul acesteia înregistrează obligații fiscale restante la bugetul general consolidat, de natura celor administrate de A.N.A.F., mai vechi de 30 de zile față de termenul legal de plată;
  3. c) în cazul unui importator autorizat, persoană fizică, dacă a fost condamnată printr-o hotărâre judecătorească definitivă sau s-a pronunțat amânarea aplicării pedepsei, în România sau într-un stat străin, pentru infracțiunile prevăzute la art. 364 alin. (1) lit. d);
  4. d) în cazul unui importator autorizat, persoană juridică, dacă persoana juridică sau oricare dintre administratorii persoanei juridice a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească definitivă sau s-a pronunțat amânarea aplicării pedepsei, în România sau într-un stat străin, pentru infracțiunile prevăzute la art. 364 alin. (1) lit. d), după caz;
  5. e) în cazul în care importatorul autorizat dorește să renunțe la autorizație.
(2) În cazul în care importatorul autorizat dorește să renunțe la autorizație, acesta are obligația să notifice acest fapt autorității prevăzute la art. 359 alin. (1) cu cel puțin 60 de zile înainte de data de la care renunțarea la autorizație produce efecte.
(3) Decizia de revocare se comunică importatorului autorizat și produce efecte de la data la care a fost adusă la cunoștința acestuia.
(4) Importatorul autorizat nemulțumit poate contesta decizia de revocare a autorizației la structura cu atribuții de soluționare a contestațiilor din cadrul Ministerului Finanțelor Publice - aparat central, potrivit legislației privind contenciosul administrativ.
(5) Contestarea deciziei de revocare a autorizației de importator autorizat nu suspendă efectele juridice ale acestei decizii pe perioada soluționării contestației în procedură administrativă.
Articolul 393^1

Activitate de monitorizare și control

Activitatea de monitorizare și control al respectării de către autoritatea prevăzută la art. 359 alin. (1) a condițiilor legale privind autorizarea antrepozitarilor autorizați, a destinatarilor înregistrați, a expeditorilor înregistrați și a importatorilor autorizați se efectuează de către Ministerul Finanțelor Publice, potrivit procedurii aprobate prin ordin al ministrului finanțelor publice.

încărcare istoric…
Articolul 394

Excepții

(1) Nu se aplică regimul de accizare pentru:
  1. 1. produsele cu codurile NC 4401 și 4402 și căldura rezultată în aval utilizând aceste produse;
  2. 2. următoarele utilizări de produse energetice și energie electrică:
(2) Prevederile art. 355 alin. (2) se aplică produselor energetice utilizate în unul dintre scopurile prevăzute la alin. (1).
(3) Nu se consideră producție de produse energetice:
  1. a) operațiunile pe durata cărora sunt obținute accidental produse energetice;
  2. b) operațiunile prin care utilizatorul unui produs energetic face posibilă refolosirea sa în cadrul propriei întreprinderi, cu condiția ca acciza deja plătită pentru un asemenea produs să nu fie mai mică decât acciza care ar trebui plătită, dacă produsul energetic refolosit ar fi pasibil de impunere;
  3. c) o operație constând în amestecul - în afara unui loc de producție sau a unui antrepozit fiscal - al produselor energetice cu alte produse energetice sau alte materiale, cu condiția ca:
  1. 1. accizele asupra componentelor amestecului să fi fost plătite anterior; și
  2. 2. suma plătită să nu fie mai mică decât suma accizei care ar putea să fie aplicată asupra amestecului.
(4) Condiția prevăzută la alin. (3) lit. c) pct. 1 nu se aplică dacă acel amestec este scutit pentru o utilizare specifică.
(5) Modalitatea și condițiile de aplicare a alin. (1) se reglementează prin normele metodologice.
încărcare istoric…
Articolul 395

Scutiri generale

(1) Produsele accizabile sunt scutite de plata accizelor dacă sunt destinate utilizării:
  1. a) în contextul relațiilor diplomatice sau consulare;
  2. b) de către organizațiile internaționale recunoscute ca atare de autoritățile publice din România și de către membrii acestor organizații, în limitele și în condițiile stabilite prin convențiile internaționale privind instituirea acestor organizații sau prin acordurile de sediu;
  3. c) de către forțele armate ale oricărui stat parte la Tratatul Atlanticului de Nord, altul decât România, pentru uzul forțelor armate în cauză, pentru personalul civil însoțitor sau pentru aprovizionarea popotelor ori a cantinelor acestora;
  4. c^1) de către forțele armate ale oricărui alt stat membru decât România, în scopul utilizării de către forțele armate respective sau de către personalul civil care le însoțește ori pentru aprovizionarea popotelor sau a cantinelor acestora, atunci când forțele armate respective participă la o acțiune de apărare desfășurată pentru a implementa o activitate a Uniunii Europene în cadrul Politicii de Securitate și Apărare Comune;
  5. d) pentru consum în cadrul unui acord încheiat cu țări terțe sau cu organizații internaționale, cu condiția ca acordul în cauză să fie permis ori autorizat în ceea ce privește scutirea de la plata taxei pe valoarea adăugată.
(2) Modalitatea și condițiile de acordare a scutirilor prevăzute la alin. (1) se reglementează prin normele metodologice.
(3) Produsele accizabile care se deplasează de pe teritoriul unui stat membru către teritoriul unui alt stat membru în regim suspensiv de accize și care fac obiectul scutirii menționate la alin. (1) sunt însoțite de un certificat de scutire. Certificatul de scutire indică natura și cantitatea produselor accizabile care trebuie livrate, valoarea produselor și identitatea destinatarului scutit, precum și statul membru gazdă care certifică scutirea.
(4) Modelul și conținutul certificatului de scutire sunt cele stabilite prin normele metodologice.
(5) Procedurile prevăzute la art. 402-407 nu se aplică deplasărilor intracomunitare de produse accizabile în regim suspensiv de accize destinate forțelor armate prevăzute la alin. (1) lit. c), dacă acestea sunt reglementate de un regim care se întemeiază direct pe prevederile Tratatului Atlanticului de Nord.
(6) Prin excepție de la prevederile alin. (5), procedurile prevăzute la art. 402-407 se aplică deplasărilor de produse accizabile în regim suspensiv de accize destinate forțelor armate prevăzute la alin. (1) lit. c) care au loc exclusiv pe teritoriul național sau în baza unui acord încheiat cu un alt stat membru, atunci când deplasarea are loc între teritoriul național și teritoriul acelui stat membru.
(7) Este scutit de la plata accizelor importul definitiv de bunuri care îndeplinește condițiile pentru scutire prevăzute de Directiva 2007/74/CE a Consiliului din 20 decembrie 2007 privind scutirea de taxă pe valoarea adăugată și de accize pentru bunurile importate de către persoanele care călătoresc din țări terțe, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 346/6 din 29 decembrie 2007, și Directiva 2006/79/CE a Consiliului din 5 octombrie 2006 privind scutirea de impozit la import pentru loturile mici de bunuri cu caracter necomercial din țări terțe, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 286/15 din 17 octombrie 2006.
(8) Modalitatea și condițiile de acordare a scutirii prevăzute la alin. (7) vor fi stabilite prin ordin al ministrului finanțelor publice.
încărcare istoric…
Articolul 396

Scutiri de la plata accizelor pentru călătorii care se deplasează către țări terțe sau teritorii terțe

(1) Sunt scutite de la plata accizelor produsele accizabile furnizate de magazinele duty-free, transportate în bagajul personal al călătorilor care se deplasează pe cale aeriană sau maritimă către un teritoriu terț ori către o țară terță.
(2) Sunt scutite de la plata accizelor produsele furnizate la bordul unei aeronave sau al unei nave pe parcursul călătoriei pe cale aeriană ori maritimă către un teritoriu terț sau către o țară terță.
(3) Regimul de scutire de la plata accizelor prevăzut la alin. (1) se aplică și produselor accizabile furnizate de magazinele duty-free autorizate în România situate în afara incintei aeroporturilor sau porturilor, transportate în bagajul personal al călătorilor către un teritoriu terț ori către o țară terță.
(4) În sensul prezentului articol, călător către un teritoriu terț sau către o țară terță reprezintă orice călător care deține un document de transport pentru călătorie pe cale aeriană sau maritimă, în care se menționează că destinația finală este un aeroport sau port situat pe un teritoriu terț sau o țară terță.
(5) Modalitatea și condițiile de acordare a scutirilor prevăzute la alin. (1)-(3) se stabilesc prin normele metodologice.